Sursă articol: https://www.libertatea.ro/
Un raport recent dezvăluie adevăratele intenții ale lui Donald Trump în relația sa cu Vladimir Putin. Potrivit Wall Street Journal, citat de Bild, președintele american nu este interesat de situația din Ucraina. Ci vrea să creeze o „falie” între Moscova și Beijing prin apropierea sa bruscă de Rusia.
SUA văd o alianță China-Rusia ca pe o amenințare gigantică
Americanii privesc spre Est cu îngrijorare. De la războiul din Ucraina și de la sancțiunile occidentale, Rusia și-a întărit relațiile cu China, iar în fața aceste „puteri duble”, chiar și SUA s-ar opune cu dificultate.
Războiul din Ucraina a legat mai ferm Coreea de Nord și Iran de Rusia. Ele furnizează Moscovei rachete, drone și arme. Phenianul trimite chiar trupe.
Declarațiile secretarului de stat Marco Rubio arată, de asemenea, că SUA doresc să readucă Rusia la bord cu Occidentul din motive strategice
Demnitarul SUA cu rang de ministru de externe a declarat, după discuții cu înalți oficiali ruși din Arabia Saudită: „Există oportunități incredibile care apar dintr-un parteneriat geopolitic cu rușii pe probleme de interes reciproc”.
Însă Wolfgand Ischinger, 78 de ani, fost ambasador la Washington și șef Conferințe de Securitate de la München, a declarat, pentru Bild: „Desigur, este o idee atractivă să dorești să creăm o falie între China și Rusia. Cu toate acestea, probabilitatea ca acest lucru să poată fi realizat în viitorul previzibil tinde spre zero. Rolul Chinei ca mare putere și importanța Chinei pentru Rusia continuă să crească. Și cine știe astăzi ce politică ar urma următorul președinte american după Trump față de Rusia? Putin nu va dori să accepte cecuri americane nefinanțate”.
Vinerea trecută, secretarul rus pentru Securitate, Serghei Şoigu (69 de ani), s-a întâlnit cu liderul chinez Xi Jinping şi ambii au reafirmat alianţa strânsă. Expertul CDU pentru China Johannes Volkmann, 28 de ani, afirmă: „ideea de a putea câștiga Rusia ca partener al SUA într-o posibilă confruntare cu China mi se pare o utopie”. Pentru că și chinezii, și rușii construiesc pe o diviziune între SUA și aliații săi. Și este în plină desfășurare chiar acum din cauza lui Trump.
Zilele trecute, Financial Times a scris că Mathias Warning, un fost ofițer al Stasi în RDG și prieten apropiat al lui Vladimir Putin, plănuiește să repornească Nord Stream 2, iar Donald Trump urmează să-l ajute să facă acest lucru. Administrația SUA vede acest lucru ca pe o modalitate de a consolida legăturile cu Kremlinul, îngrijorând liderii europeni.